12 martie 2014

Biscuiti cu violete si glazura din sirop de violete


In sfarsit a sosit primavara si in casuta mea. Dupa cum vedeti, a venit in forta. Cu violete parfumate stranse in buchet si cu o gramada de petale de violete care au ajuns in biscuitii mei dupa ce au trecut printr-un experiment.
Sunt incantata ca mi-a reusit experimentul. Petalele de violete, chiar daca au devenit foarte marunte, si-au pastrat culoarea dupa uscarea in cuptor, iar in borcanelul in care le-am depozitat e un parfum minunat. Buuun! Asta inseamna ca va trebui sa fac si zahar cu parfum de violete. Deocamdata, insa, pregatim biscuitii diafani cu petale de violete uscate si cu glazura translucida preparata din sirop de violete.


Cei care ma cunosc stiu deja ca nu pot sa stau in preajma biscuitilor fara sa-i decorez. De data aceasta am ales drept decor violetele zaharisite.
Nu-i asa ca-s dragute?
Ar fi un cadou de primavara excelent. Stivuiti cativa biscuiti, puneti deasupra unul decorat frumos, ambalati-i in celofan si legati pachetelul cu panglica sau cu sfoara.


Voila! Va ramane doar sa alegeti persoanele pe care vreti sa le incantati. Eu sunt de parere ca merita putin efort, mai ales ca veti profita la maxim de parfumul violetelor in timp ce lucrati.


Ingrediente pentru biscuiti:
250 gr faina
150 gr zahar praf
125 gr unt la temperatura camerei
1 ou marime L
1 lingurita coaja rasa de portocala
1 lingurita cu varf de petale de violete uscate
1 praf de sare
1 lingurita de praf de copt

Ingrediente pentru glazura:
50-100 ml de sirop de violete ( in functie de cati biscuiti vreti sa decorati)
100-200 gr de zahar praf
1/4-1/2 lingurita de miere de salcam
4-5 picaturi de zeama de lamaie
Siropul de violete poate fi inlocuit cu zeama de portocale sau cu zeama de lamaie strecurata si putina apa.
Decor: violete zaharisite.

Uscarea petalelor de violete:

Culegeti violete dintr-un loc nepoluat.
Clatiti-le intr-un vas cu apa rece, apoi puneti-le pe prosoape de hartie.
Scoateti petalele violetelor si presarati-le pe hartie de copt. Lasati petalele intr-un loc uscat si cald pana se usuca. Rascoliti-le din cand in cand ca sa se usuce uniform.
Puteti sa uscati petalele si in cuptor, pe functia de convectie, la 50-60 gr. C.
Pastrati petalele de violete uscate intr-un borcanel acoperit cu hartie sau cu tifon in mai multe straturi, intr-un loc uscat si racoros, ferit de lumina.

Prepararea biscuitilor:

Mixati energic untul pana cand devine spumos.
Adaugati zaharul praf si mixati pana obtineti o crema pufoasa, apoi incorporati si oul. Mixati bine.
Amestecati ingredientele uscate (faina, petalele de violete, coaja de portocala, praful de sare si praful de copt).
Incorporati ingredientele uscate in doua-trei transe in compozitia de unt.
Puneti aluatul in folie alimentara si lasati-l sa se odihneasca in frigider timp de o ora.
Intindeti o foaie cu grosimea de 3-5 mm, in functie de cat de crocanti doriti sa fie biscuitii.
Decupati forme dupa placul vostru, apoi coaceti biscutii pe o tava tapetata cu hartie de copt in cuptorul preincalzit la 180 gr. C ( foc mediu ), timp de 7-10 minute, in functie de grosimea aluatului.
Cand simtiti ca se raspandeste mirosul biscuitilor, intoarceti un biscuite si controlati-i culoarea. Daca are o culoare aurie, scoateti tava. Dupa ce se racoresc un minut in tava, mutati biscuitii pe un gratar pana la racirea completa.

Prepararea glazurii:


Amestecati siropul de violete cu zahar praf pana obtineti o consistenta ca de dulceata. Adaugati mierea si cateva picaturi de zeama de lamaie. Veti observa ca in momentul in care adaugati zeama de lamaie, glazura va deveni mai rozulie si va prinde o nuanta mai puternica. Observatia asta e tot rezultatul unui experiment. :)
Daca e necesar, mai adaugati zahar si frecati bine-bine glazura, pana devine lucioasa.
Intindeti imediat glazura cu o lingurita pe suprafata biscuitilor si potriviti deasupra violetele zaharisite sau fragmente de petale de violete zaharisite. Lasati biscuitii la uscat pe gratar, la temperatura camerei, timp de cateva ore.


Daca faceti o glazura cu consistenta mai moale, puteti sprita biscuitii cu glazura, prin miscari de du-te vino deasupra acestora.
Cam atat aveti de facut.
Pana una-alta, iesiti din casa si cautati violete in poienile cu mult soare, ferite de vant.
Aveti grija sa culegeti violetele in cutiute de plastic, nu in pungi, ca sa se pastreze cat mai bine.


Va doresc o primavara minunata, excursie frumoasa si pofta mare la biscuiti!





Un comentariu: